Fundaţia „Ştefan Luchian“ s-a înfiinţat la 30 august 1999. Este o fundaţie culturală, apolitică, non-profit şi non-guvernamentală, a cărei misiune este să reactualizeze şi să consolideze patrimoniul cultural moştenit în acest colţ de ţară, unde tradiţiile culturale sunt atât de bogate.

Eveniment

1 februarie 2020 -
152 de ani de la naşterea pictorului Ştefan Luchian

Ştefan Luchian, "pictorul florilor"

Fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Chiriacescu, Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, la 1 februarie 1868. Era Avea cinci ani când tatăl a fost mutat cu familia în Bucureşti; şi-au găsit locuinţă în mahalaua Popa Soare.
Într-o zi de iarnă, fiind singur, şi-a apropiat faţa de gura sobei care dogorea. Îi venise o idee năstruşnică. După ce-şi înfierbântă bine faţa, o zbughi afară, îngenunche în zăpada proaspăt aşternută şi-şi îngropă obrajii în ea. Când îşi ridică faţa, în troian îi rămăsese amprenta chipului. Avea de mic faţa ciupită de vărsat, cum de altfel îi va rămâne toată viaţa.
Prin mahalalele capitalei, ca în toate oraşele ţării, era o viaţă patriarhală. Grădiniţele oamenilor erau inundate de flori, în multitudinea lor de culori şi nuanţe vesele; era spaţiul dorit de copilul-artist Ştefan, căci de mic avea înclinaţii spre observarea miracolelor din natură. Vedea că florile mor toamna şi simţea în el aşa, ca o durere. Mai târziu a mărturisit: „dacă aş fi pictor, aş păstra macii pe pânză. Şi nu numai macii, ci şi celelalte flori, care-şi pierd culorile, când sunt presate în ierbar.“

Încă de mic a avut înclinaţie spre desen şi culoare. Începutul l-a făcut cu o pictură… murală: „eram un pici; mă dăduse de curând la şcoală. O mătuşă, la un Paşti, mi-a adus în dar o stea cu acuarele d-acelea proaste. Mama îşi bea cafeaua afară, în pridvor. Eu, ca un diavol, m-am strecurat în odaia de musafiri. O uitase descuiată. M-am aşezat la un perete şi dă-i, şi dă-i! Îmi pusesem în gând s-o fac pe Safta, bucătăreasa noastră. Mă, şi era urâtă! Biata mama, ce mai întindea de noi…“
Întâi a învăţat carte la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Nu era un elev prea bun, dar la desen nu-l întrecea nimeni. „Făceam desenul la toată clasa, pe treizeci de gologani. Atât era tariful.“
După decesul tatălui, mama, care ajunsese capul familiei, nu avea o părere prea bună despre pictori, mai ales că în familie era deja un pictor, boier Andrei, bunicul dinspre tată, care, sărăcind, ajunsese zugrav de biserici şi hoinărea prin satele moldave, în căutare de lucru. Apoi pictorii, muzicienii şi actorii erau priviţi cu dispreţ de contemporanii lor.

 

Ştefan „va face o carieră militară ca şi tatăl său“, hotărî mama sa, dar… nu tot ce hotărăsc părinţii se realizează. Ajutată de fraţii ei, militari de profesie, îl înscrise pe băiat să dea examen de admitere la Şcoala de infanterie; dacă odrasla va da un răspuns cât de cât bun, atunci comisia de examinare îl va declara admis. Numai că băiatul gândea altfel: în faţa examinatorilor, o făcu pe mortu-n păpuşoi şi astfel… în toamnă a fost înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1885). În 1889, la absolvire, obţinu medalia de bronz pentru lucrarea Cap de expresie şi un Studiu după natură.
Îşi continuă studiile la Academia de Arte Frumoase din München (1890, două semestre) unde, printre alte studii, execută copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de Artă. În 1890, revine în ţară şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă „Cercul artistic“, după care pleacă la Paris, unde termină Academia Julian (1891-1892). Cu această ocazie, cunoaşte din plin viaţa artistică pariziană, aflată atunci în plină efervescenţă impresionistă.
Revenind în patrie, trăieşte din plin viaţa de artist, în anturaje alese, desfăşurând şi o activitate bogată, la baza căreia stătea promovarea artei moderne. 

În 1896, organizează, împreună cu alţi prieteni artişti, „Expoziţia artiştilor independenţi“; devine membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică“ (1901) şi expune lucrări de pictură în cadrul acestei societăţi, la Ateneul Român.
Devine acum unul dintre cei mai importanţi pictori ai timpului. Expune mereu lucrări de pictură în expoziţii personale şi de grup.
În 1900 participă cu două pasteluri la „Expoziţia universală“ de la Paris. Dar, din păcate, tot în acest an apărură primele manifestări ale unei afecţiuni la măduva spinării (scleroză multiplă), care-l va lăsa infirm pentru restul vieţii. Boala se va agrava mereu, iar lipsurile materiale erau tot mai acute. Cu toate aceste greutăţi, lucra tot mai înverşunat, fiind mereu prezent în expoziţiile personale şi de grup, ce se organizau în capitală. Într-un asemenea moment a creat Luchian autoportretul intitulat cu multă modestie Un zugrav (1907); această lucrare a fost realizată cu multe eforturi fizice şi intelectuale, într-un moment deosebit al luptei sale cu boala şi cu nevoile materiale şi este cel mai reuşit autoportret psihologic din lume (ghidul muzeului Luvru).

Cu toate acestea, în curând artistul începu să piardă din cupa succesului. La expoziţia sa din 1905, singurul care i-a cumpărat o lucrare a fost pictorul Nicolae Grigorescu.
Din 1909, Ştefan Luchian nu a mai părăsit fotoliul. Cu toate acestea, el purta în memorie „splendorile scânteietoare“ ale peisajului românesc. Aşa se explică faptul că în această perioadă creează mai multe lucrări care sunt adevărate bijuterii picturale, creaţii de maestru. Opera sa picturală, inclusiv cea a florilor, se caracterizează prin fineţe, simplitate, sinteză cromatică, colorit strălucit şi delicat. Tehnica uleiului şi pastelului lui Luchian sunt de neegalat, de o măiestrie unică. Florile lui Luchian au o intensitate aproape dramatică a sentimentului, o lumină interioară, discretă şi gingaşă. Din opera sa reţinem mai multe lucrări: peisaje – Ultima cursă de toamnă, Bătălie cu flori la şosea, Mahalaua dracului, Corturi de pe Bărăgan, Gheretele din Filantropia, Lunca de la Poduri; 12 autoportrete, flori – Anemone, Dumitriţe, Părăluţe, Garoafe; oameni simpli: Meşter lăcătuş, Safta florăreasa, Spălătoreasa, La împărţitul porumbului, Lăutul; pastele şi acuarele: După ploaie la Băneasa, Birt fără muşterii, Bucătărie călugărească.

Spre sfârşitul vieţii, nu mai putea ţine penelul între degetele paralizate; punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Şi ce poate fi mai groaznic atunci când neputinţa fizică se zbate în nimicitoarea febră a creaţiei? „I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci, ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.“ (Nicolae Tonitza)
S-a stins din viaţă la 28 iunie 1916, la Bucureşti.
Ştefan Luchian rămâne primul pictor care, „pentru a marca personalitatea distinctă a artei româneşti în ansamblul european s-a inspirat din frescele tradiţionale ale bisericilor medievale şi din arta populară, conturând şi simplificând planurile şi aplatizând volumele“ (Adina Nanu, istoric de artă, prof. univ. la catedra de istoria artelor – Academia de Artă Bucureşti), iar pentru tineri este un model de sacrificiu şi pasiune în meseria aleasă.

Casa Ceomac Cantemir

Sediul Fundaţiei se află în Casa Ceomac Cantemir, monument istoric de la 1800 (Str. Victoriei Nr. 15 Botoşani), având avizul de funcţionalitate muzeistică din partea Ministerului Culturii – Direcţia Monumentelor Istorice. Casa este proprietate de stat, în administrarea primăriei, repartizată, în mod gratuit, Fundaţiei „Ştefan Luchian“.

Efortul pentru salvarea monumentului – unul dintre cele mai importante obiective ale Fundaţiei „Ştefan Luchian” Botoşani
Unul dintre cele mai importante obiective propuse şi realizate (obiectiv consemnat în statutul Fundaţiei) a fost salvarea monumentului de la 1800, construit în stil moldovenesc, având un frumos pridvor brâncovenesc – Casa Ceomac Cantemir, care este casa bunicilor noştri. Acesta s-a realizat prin sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului Botoşani, Inspectoratului pentru Cultură, Direcţiei Financiare, Garnizoanei Botoşani, Jandarmeriei, societăţilor economice din Botoşani, Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, Fundaţiei „Ştefan Luchian“ (preşedinte, prof. Aglaia Corneanu).

Timp de 15 ani, Fundaţia (prin prof. Aglaia Corneanu) a reuşit să protejeze monumentul, să-l pună în valoare prin activităţi culturale, desfăşurate cu prilejul zilei de naştere a pictorului – 1 februarie, ziua morţii – 28 iunie, înaintea sărbătorilor de Crăciun şi Paşti, sub forma şezătorilor şi a Concursurilor de Măiestrie.

Casa Ceomac Cantemir se compune din patru camere în stil moldovenesc: salonul boieresc, atelierul de creaţie, galeria de artă şi sediul Fundaţiei „Ştefan Luchian“. În camera-atelier a pictorului Ştefan Luchian se pot vedea obiecte aparţinând pictorului Ştefan Luchian, din ultimul domiciliu: patul de suferinţă, măsuţa de lângă pat, şevaletul de câmp, o lucrare executată sub ochii pictorului, de Traian Cornescu, când acesta nu mai putea lucra, masa de lucru, paleta, mapa, planşeta, două casete pentru culori, un piaptăn de os, un port lamă, un şpaclu, pensule şi culori, două fotografii inedite, geamantanul de trăsură, o pagină din jurnalul lui Ştefan Luchian, jurnalul Laurei Cocea, nepoata pictorului. În camera-atelier se mai găsesc obiecte de epocă din secolul al XIX-lea.

În atelierul de creaţie, tinerii execută icoane pe lemn, specifice secolului XVIII. În preajma sărbătorii Paştelui, fiecare tânăr execută o icoană pentru el cu materialele Fundaţiei, având o îndrumare de specialitate, din partea prof. restaurator Liviu Marfievici şi a prof. Aglaia Corneanu. Mai există două secţii: de ţesut şi de vestimentaţie de inspiraţie populară.

“Ceea ce observ la vizitatori este faptul că ies din Casa Ceomac Cantemir cu un sentiment de linişte sufletească, cu bucurie, zâmbind. Se întâlnesc cu acea Casă a bunicilor noştri; la bunici nu poate fi decât cald şi bine, dar şi frumos.” 

(prof. Aglaia Corneanu – Preşedinte Fundaţia „Ştefan Luchian”)

Fundaţia "Ştefan Luchian" Botoşani

Fundaţia „Ştefan Luchian“ s-a înfiinţat la 30 august 1999. Este o fundaţie culturală, apolitică, non-profit şi non-guvernamentală, a cărei misiune este să reactualizeze şi să consolideze patrimoniul cultural moştenit în acest colţ de ţară, unde tradiţiile culturale sunt atât de bogate. Ea îşi propune să răspundă intereselor tinerilor şi copiilor prin acţiuni culturale pentru artă, pentru prelucrarea obiectelor cu valoare artistică, pornind de la tradiţia artei populare româneşti, venind în întâmpinarea bunului gust, împotriva kitsch-ului.

Anual, Fundaţia a organizat un concurs judeţean, „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, înregistrând la faza naţională premiile I, II si III (în 2005, trei participanţi la faza naţională au luat premiul I). De asemenea, putem aminti Concursul de Pictură „Ştefan Luchian” şi Concursul Naţional „Să ne aminTIM gustul lecturii!” (organizat începând din anul 2006, împreună cu Editura TIM Reşiţa).
Preşedintele Fundaţiei „Ştefan Luchian” este prof. Aglaia Corneanu. Sediul este în Casa Ceomac Cantemir (monument istoric de la 1800).

Fundaţia şi-a propus şi a reuşit:
• să facă cunoscută viaţa şi opera pictorului Ştefan Luchian – personalitate de talie europeană, născut în ţinutul Botoşani, localitatea Ştefăneşti, model de sacrificiu pe altarul picturii, personalitate marcantă în pictura noastră românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX (1868-1916);
• să sprijine şi să descopere tineri talentaţi, ajutându-i cu materiale, asigurându-le gratuit îndrumări de specialitate din partea membrilor fundaţiei, profesori de educaţie artistică-plastică, pentru desăvârşirea talentului lor;
• să organizeze acţiuni de cercetare în domenii artistico-plastice;
• să organizeze întâlniri cu personalităţi ale vieţii cultural-artistice (simpozioane, mese rotunde, schimburi de experienţă, tabere de creaţie, unde tinerii şi profesorii să se poată cunoaşte, să schimbe opinii în scopul colaborării viitoare;
• să crească patrimoniul muzeului şi al fundaţiei cu obiecte ale artei populare româneşti autentice, îmbogăţind colţul etnografic, preţuind, o dată în plus, arta populară românească – rădăcina artei culte.

Galerie foto

Cartea de onoare

Contact.

 

 

Adresă:

Str. Victoriei nr. 15, Botoşani (lângă Teatrul “Vasilache”)
Coordonate Google Maps: 47.741767, 26.672987

 
E-mail:

fundatia@stefanluchian.ro

 
Telefon:

0231 532 855